Trichomoniaza uro genitala este determinata de un parazit microscopic denumit Trichomonas vaginalis care se transmite prin intermediul contactului intim neprotejat cu o persoana infectata. Parazitul nu poate supravietui mult timp in afara organismului uman (cateva ore), astfel ca infectiile aparute in urma contactului cu diferite obiecte contaminate (prosoape neigienizate) este mai rar intalnita.
Parazitul se poate transmite de la mama la nou nascut la nastere in momentul pasajului transvaginal.
Care sunt simptomele infectiei cu T. vaginalis?
La persoanele de sex feminin infectia cu T,vaginalis se manifesta prin:
Prurit la nivel vulvar
Durere la urinare, polakiurie si dispareunie (durere la contact intim);
Secrete vaginala anormala cu aspect spumos, galben-verzui si miros neplacut;
Dureri la nivel pelvin si/sau lombar in cazul infectiilor vechi diseminate la nivelul trompelor uterine.
La persoanele de sex masculin trichomoniaza determina aparitia:
Pruritului la nivelul glandului penian;
Durerii mictionale;
Eritemului si edemului glandului penian si al preputului;
Secretiilor uretrale matinale muco purulente, galben verzui la nivelul meatului urinar;
Durerii la nivel perineal in cazul in care infectia se raspandeste la nivelul prostatei si epididimului;
Alterarii calitatii spermatozoizilor si al fertilitatii masculine.
Simptomele apar de obicei dupa un interval de 5-28 de zile de la contactul infectant si in situatii foarte rare pot lipsi in totalitate, aspect clinic care ingreuneaza stabilirea diagnosticului de infectie cu T. vaginalis.

Filmuletul este din arhiva personala
Suzana Haivas
medic primar laborator clinic si microbiologie